Iminentul referendum pentru redefinirea familiei în Constituție scoate la suprafață, din nou, duplicitatea și inadecvarea ideologică a partidelor politice românești, în context european.

PSD-ul are pentru zona internă o față populistă, un amestec de conservatorism cu socialism, care-l apropie de Partidul Lege și Justiție din Polonia și de Fidesz-ul lui Viktor Orban. Spre deosebire de cele două formațiuni populiste, PSD-ul nu-și asumă și la Bruxelles această identitate, rămânând în grupul socialiștilor și votând de cele mai multe ori, prin europarlamentarii săi, agenda stângii progresiste. Nu mai bine stă PNL, care se află acum în grupul popularilor și care nu mai are nimic în comun cu liberalismul european, susținând și ei alături de PSD, familia tradițională. Aceste nesincronizări și duplicități pot fi manifestate și la nivel individual, exemplu fiind Monica Macovei, votantă a agendei progresiste, dar care e afiliată la grupul radical al conservatorilor din Parlamentul European.

Oricât de mult pragmatism ar exista în politica de astăzi și de puțină ideologie, un anumit contur ideologic rămâne necesar, el reflectând realități culturale și de mentalitate istorică. Lipsa de anvergură europeană a liderilor noștri, derivă și de aici, din neasumarea unui rol clar, fapt reflectat și la nivelul partidelor politice.

Rațiunile din spatele acestui referendum arată și ele doar pragmatism conjunctural, cu bătaie scurtă, nimic care să derive dintr-un întreg omogen. Modul românesc de-a face politică, în prag de preluare a Președinției Consiliului Uniunii Europene, rămâne la fel de precar, mărunt, lipsit de orizont. Așa cum nu există reflexul asumării ministeriale, prin actul demisiilor de onoare, tot așa nu sunt asumate ideologiile politice.

Din păcate, nu ne putem consola cu ideea, că decât lideri extremiști, mai bine oportuniști mărunți. Nu sunt de dorit nici unii, nici alții, însă politicienii care nu cred în nimic, nu aderă la nimic, nu pot dezvolta proiecte de țară, ci doar prelungirea unor cariere mediocre cu beneficii personale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *