România preia, în aceste zile, coordonarea reuniunilor la toate nivelurile Consiliului UE de la președinția în curs, cea austriacă. Concluzia reuniunii de la Bruxelles a comisarilor europeni cu miniștrii români a fost că țara noastră este pregătită să exercite mandatul ce începe la 1 ianuarie. Ne așteaptă 257 de dosare legislative aflate în negocieri, precum și cele două mari teme în impas: finalizarea Brexit și cadrul financiar multianual pentru anii 2021 – 2027.

Statul care exercită președinția are două misiuni principale. În primul rând, să planifice și să coordoneze reuniunile Consiliului UE și ale grupurilor sale de lucru. Aceste ședințe vor avea loc, în următoarele șase luni, atât la Bruxelles, cât și în România –la București, dar și în restul țării, practic în fiecare județ urmând să se desfășoare cel puțin un eveniment oficial pe durata mandatului. Este o modalitate concretă de a aduce Europa mai aproape de cetățeni și de realitățile locale.

Al doilea rol fundamental al președinției este de reprezentare a Consiliului în relația cu celelalte instituții ale Uniunii Europene, mai ales cu Comisia și Parlamentul, pentru negocierea dosarelor legislative, în formatul de trialog (nu trilog, cum eronat e preluat termenul). Există, de asemenea, o cooperare strânsă cu președintele Consiliului European și cu Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate.

Pentru asigurarea continuității instituționale, Tratatul de la Lisabona a stabilit formatul ”trio”-urilor de state: titulara în curs, precedenta și următoarea deținătoare a mandatului. Trio-ul activ până la finalul aceste luni e alcătuit din președințiile Estoniei, Bulgariei și Austriei. Iată formatul ce urmează să asigure președinția de acum: România: ianuarie-iunie 2019; Finlanda: iulie-decembrie 2019; Croația: ianuarie-iunie 2020. Este un sistem menit să garanteze coerența și continuitatea agendei europene, între statele din trio existând un format de cooperare.

Experiența ultimilor ani arată că una din cele mai mari provocări pentru statul titular al mandatului din fruntea Consiliului de Miniștri din UE o reprezintă posibilele crize ce izbucnesc în cursul celor șase luni, așa cum au fost criza financiară ori cea migratorie. Finalizarea Brexit reprezintă, deja, o provocare prin deznodământul imprevizibil pe care România îl va avea de gestionat, cu implicații sensibile în plan național, având în vedere implicațiile ieșirii Marii Britanii din UE asupra numeroasei comunități românești din această țară.

O ”contabilitate primară” a volumului de muncă indică 257 de dosare legislative, ce vor fi analizate și negociate în aproximativ 1500 de reuniuni cu caracter formal ori informal. Iar România va trebui să asigure și prezidarea ședințelor ministeriale, a reuniunilor la nivel de ambasadori și a peste 150 de grupuri de lucru din cadrul Consiliului.

Pentru pregătirea reuniunilor și executarea sarcinilor Consiliului există un Comitet al reprezentanților (ambasadorilor) permanenți la UE ai statelor membre (Coreper), care funcționează prin intermediul a două structuri ce se reunesc săptămânal: Coreper I (alcătuit din reprezentanții permanenți adjuncți ai fiecărei țări) și Coreper II (compus din reprezentanții permanenți ai fiecărui stat membru).

Coreper I are sarcina de pregăti lucrările următoarelor structuri ale Consiliului, dintre cele zece prezentate mai sus: Agricultură și Pescuit; Competitivitate; Educație, Tineret, Cultură și Sport; Ocuparea Forței de Muncă, Politică Socială, Sănătate și Consumatori; Mediu; Transporturi, Telecomunicații și Energie.

Coreper II (la nivel de ambsadori) are îndatorirea de a pregăti reuniunile ministeriale din domeniile: Afaceri Economice și Financiare; Afaceri Externe; Afaceri Generale; Justiție și Afaceri Interne.

Despre aceste structuri ale Consiliului UE pe care le vor coordona miniștrii români, în episodul următor.

-va urma-

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *