Comisia Europeană cere României să aplice legislația UE privind mass-media audiovizuale

Comisia Europeană a decis azi să trimită avize motivate pentru a solicita României și Franței să finalizeze transpunerea Directivei privind serviciile mass-media audiovizuale, iar Belgiei și Cehiei să transpună integral Codul european al comunicațiilor electronice în legislațiile lor naționale.

Cele două directive vizează crearea unui cadru de reglementare adecvat pentru era digitală și trebuiau să fie transpuse în ultimul trimestru al anului 2020. Avizele motivate urmează scrisorilor de punere în întârziere trimise de Comisie. Întrucât autoritățile au notificat legi naționale incomplete, statele membre în cauză au la dispoziție două luni pentru a remedia situația și a adopta și notifica măsurile naționale de transpunere a acestor acte legislative ale UE – transmite Comisia Europeană.

„Directiva privind serviciile mass-media audiovizuale, care a fost revizuită în 2018, urmărește să asigure o piață unică echitabilă pentru serviciile de radiodifuziune, care să țină pasul cu evoluțiile tehnologice, pentru crearea unui peisaj audiovizual mai sigur, mai echitabil și mai divers, incluzând atât transmisiile de televiziune tradiționale, cât și serviciile video la cerere și platformele de partajare a materialelor video”, se arată în comunicatul Comisiei Europene referitor la directiva pe care România trebuie să o aplice.

Europolis

Share on facebook
Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.