Dacă vrei pace, pregătește-te de război!

Problema României nu mai este doar dacă va fi sau nu război în Ucraina. Pentru că cele patru runde de discuţii între ruşi şi occidentali au încurajat Moscova să-şi expliciteze pretenţiile. Ultimatumul privind sfera de influenţă a Rusiei – căci asta înseamnă aşa-zisele garanţii de securitate – vizează nu doar Ucraina, ci şi România şi Bulgaria.

Cererea Rusiei ca NATO să-şi retragă trupele de pe teritoriul ţării noastre aminteşte de ultimatumul sovietic din 26 iunie 1940, privind cedarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord. Există riscul ca Rusia să nu se mulţumească numai cu recunoaşterea anexării Crimeei şi Donbassului, cum sperau analişti români şi occidentali, şi nici cu eventuala ocupare a litoralului ucrainean al Mării Azov, pentru a obţine coridorul terestru, prin Mariupol, între teritoriile ocupate. Criza actuală, fără precedent de la prăbuşirea URSS, riscă să capete proporţii mai grave, pentru care nici eventuala ”finlandizare” a Ucrainei să nu mai fie soluţia. Paradoxal, s-a ajuns aici tocmai în condiţiile unei agitaţii diplomatice de o rară intensitate. Din păcate, poate chiar din cauza acestor eforturi pentru evitarea războiului, în cursul cărora Occidentul şi-a arătat ezitările, divizarea şi disponibilitatea la concesii.

Putin ştie că Rusia nu se va mai întâlni în grabă cu asemenea ocazie. Contextul global îi este prielnic: de la pandemie la criza energetică şi de la rivalitatea China-SUA la vulnerabilităţile euroatlantice. Anunţul preşedintelui Macron privind disponibilitatea de a trimite trupe franceze în România a făcut să treacă mai puţin observată pledoaria sa, din aceeaşi zi, în plenul Parlamentului European, pentru construirea unei noi ordini de securitate colectivă pe continent. De ce, în faţa bătăii din picior de la Kremlin, se deschide Cutia Pandorei, în locul concentrării pe apărarea status-quo-ului bazat pe principiile dreptului internaţional şi voinţa suverană a statelor?

Totodată, nu e clar care ar fi răspunsul Occidentului în faţa trecerii Rusiei de la ameninţări la agresiune. Sancţiunile aplicate din 2014 încoace n-au avut niciun rezultat. Drept urmare, Rusia întinde coarda cât de tare poate. Şi cred că o va întinde până va obţine maximum posibil în actualele circumstanţe, fără reţineri legate de Jocurile Olimpice de la Beijing ori de dezgheţul noroios din estul Ucrainei. Multe analize invocă, în aceste zile, aceşti factori. Dar a oprit tradiţionalul armistiţiu olimpic Rusia, în 2008, să atace Georgia, chiar în ziua deschiderii Olimpiadei găzduite şi atunci de China? De asemenea, i-ar deranja pe liderii chinezi o criză de securitate internaţională în timpul marelui eveniment sportiv sau, dimpotrivă, tensiunea le profită din plin prin deturnarea atenţiei SUA către Europa de Est şi ţinerea liderului rus aproape de Beijing? Cât despre invocatele condiţii meteorologice specifice zonei de conflict, e adevărat că Rasputiţa (dezgheţul ce face drumurile impracticabile) a fost o piedică majoră pentru armatele lui Napoleon şi Hitler, dar nu poate pune probleme aviaţiei şi marinei ruse.

Numai perspectiva ripostei ferme a Vestului mai poate opri elanul imperialismului rus, al cărui obiectiv declarat este o nouă Yalta.

După cele patru reuniuni diplomatice, Vladimir Putin a obţinut o nouă întâlnire directă cu Joe Biden. Ar putea fi două variante în pregătirea acesteia, din perspectiva liderului rus: fie se întăreşte cu un avantaj teritorial, printr-un război-fulger de câteva zile, posibil pe multiple direcţii simultan, datorită concentrării masive de trupe la graniţele Rusiei şi Belarusului cu Ucraina; fie va folosi în negocieri ascendentul reţinerii de moment, în timp ce alimentează tensiunea prin mişcări de trupe şi declaraţii belicoase.

blank

În oricare din aceste situaţii, declaraţiile ferme ale occidentalilor ar fi doar un semn de slăbiciune în ochii ruşilor. Numai acţiunea categorică ori perspectiva ripostei ferme a Vestului ar mai putea opri elanul imperialismului rus, al cărui obiectiv declarat este o nouă Yalta.

Problema pentru România este că Rusia a plusat la masa negocierilor, cerând ca timpul pentru noi să fie dat înapoi cu 25 de ani. Să zicem că, spre uşurarea unora, Rusia se va mulţumi de data asta cu Ucraina. Să nu uităm, însă, că sacrificarea Cehoslovaciei, prin Acordul de la München din 1938, nu a însemnat evitarea războiului. ”Aţi avut de ales între dezonoare şi război; aţi ales dezonoarea şi veţi avea război”, afirma atunci profetic Churchill.

Pentru ca istoria să nu se repete, alianţa euroatlantică nu are altă opţiune decât să acţioneze, urgent şi unitar, în spiritul dictonului latin ”si vis pacem, para bellum” (”dacă vrei pace, pregăteşte-te pentru război”). E singurul argument care contează în faţa Rusiei.

Horia Blidaru

* articol publicat şi pe www.adevarul.ro

Share on facebook
Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.